Noi avem tot felul de imaginații ce se va întâmpla după ce murim. Unii spun, că atunci s-a terminat totul; alții susțin, că toți vom merge în cer. Iar alții cred într-un loc în care sufletele păcătoșilor vor fi curățite pentru cer. Dar nimic din toate astea nu ne este relatat în Biblie.

Afirmațiile lui Dumnezeu sunt cu totul altele și ele sunt foarte clare.

Orice om va trebui să moară, după care va ajunge la judecata lui Dumnezeu. (Evrei 9:27)  Cine stă într-o relație corectă cu Dumnezeu, va fi primit în cer pentru a petrece veșnicia în minunata prezență a lui Dumnezeu. Pentru toți ceilalți așteaptă un alt loc veșnic. Ei vor fi dați pierzării veșnice; pentru totdeauna despărțit de Domnul nostru, excluși din minunata Sa Împărăție. (2.Tesaloniceni 1:9)  Biblia folosește pentru această stare cel mai des cuvântul ”iad”.

Iadul chiar există.

El nu este inventat de biserică. Biblia vorbește chiar mai des de iad decât de cer. Oamenii spirituali de pe vremea aceea au fost întrebați odată de către Domnul Isus: Cum vreți să scăpați de judecata lui Dumnezeu și de iad? (Matei 23:33)  Asta nu a fost doar așa o întrebare retorică. Isus a vorbit despre asta și cu alte ocazii. Temeți-vă mai mult de Dumnezeu, Cel care poate să omoare și să vă arunce în iad. (Luca 12:5)

Lektion7 FeuerIadul este un loc groaznic.

Există multe imagini care descriu acest loc. Sunt imagini despre un loc al suferinței. Se vorbește despre un loc întunecos și cu foc. Vor fi aruncați în cuptorul care arde. Acolo se va auzi doar plânsete și jălit. (Matei 13:42)  Acestea sunt cuvinte dure dar adevărate. Oamenii care vor fi acolo, sunt sub blestemul lui Dumnezeu. Acolo nu este de găsit nimic bun - nici măcar cel mai mic ajutor care să ofere ușurare pentru chinurile iadului.

Iadul este un loc definitiv.

Din iad nu mai există ieșire și nici cale de întoarcere, deci nu există scăpare. Asta înseamnă că, după moarte, omul nu mai poate să se mute dintr-un loc în altul: De fapt, între noi există o prăpastie mare. Nimeni nu poate merge de pe o parte pe cealaltă, chiar dacă ar vrea. (Luca 16:26)

Iadul este un loc pe care omul îl alege în mod deliberat.

Însă voi vă opuneți împietriți în a veni la Dumnezeu și a vă schimba viața. Este doar vina vostră dacă în Ziua Judecății vă va lovi cu toată puterea mânia lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Se va arăta ca Judecător, va primi fiecare ceea ce merită. (Romani 2:5+6)  Deci, în iad și în cer vor fi găsiți doar voluntari. Mânia lui Dumnezeu va lovi pe toți aceia care în timpul vieții lor L-au respins pe Domnul Isus dând ascultare nedreptății. Ei au respins oferta salvatoare a lui Dumnezeu. Ei au vrut să trăiască aici fără Dumnezeu; El acceptă decizia lor. De aceea, lui Dumnezeu nu i Se poate reproșa de a fi nedrept.

Iubim oamenii sau folosim tactica de a speria oamenii?

Creștinilor li se reproșează uneori că prin folosirea termenilor ”păcat” și ”iad” vor doar să bage sperieți în oameni. Ce să facă Dumnezeu? Să-l lase Dumnezeu pe om să alerge în nefericire? Este asta dragoste? Biblia ne relatează despre motivația lui Dumnezeu: Este un semn al dragostei mele, când descopăr vina ta. (Apocalipsa 3:19)

În fața realității iadului ar trebui să vă gândiți mai bine asupra vieții d-vostră.

Puteți descărca toate cele 12 lecții gratuit ca fișier PDF.

We use cookies on our website. Some of them are essential for the operation of the site, while others help us to improve this site and the user experience (tracking cookies). You can decide for yourself whether you want to allow cookies or not. Please note that if you reject them, you may not be able to use all the functionalities of the site.

Ok